Preşedintele Republicii Moldova a făcut un apel către forţele de ordine să înceteze toate modalităţile de urmările faţă de participanţii la acţiunile de protest care au avut loc săptămâna trecută la Chişinău, transmite Interfax.
Cu prilejul celei mai luminate sărbători a tuturor ortodocşilor – Paştele – el face apel către "organele competente de a proceda la o aministie generală", a declarat preşedintele Voronin.
"Solicit încetarea tuturor modalităţilor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest"
"Solicit încetarea tuturor modalităţilor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest. În locurile de detenţie ar trebui să rămână doar reprezentanţii lumii criminale şi recidiviştii, care au profitat de situaţia politică complicată", a declarat Voronin, citat de Interfax.
Şeful statului moldovean a spus că îi pare rău că persoanele reţinute au plătit în felul acesta pentru acţiunile provocatoare ale celor care au stat în spatele tulburărilor şi care îşi spun politicieni.
Tonul mesajului este în general conciliant. Astfel, preşedintele a promis că nu va persecuta opoziţia, afirmând că aprecierea acţiunilor acesteia o dă poporul.
În plus, Vladimir Voronin şi-a declarat disponibilitatea de a primi la Chişinău o misiune de evaluare a Comisiei Europene.
Totuşi, Voronin consideră justificate măsura de expulzare a ambasadorului român şi de introducere a vizelor
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că autorităţile Moldovei au fost constrânse să-l expulzeze pe ambasadorul României şi să introducă regimul de vize cu România.
"În acea zi destul de tensionată (8 aprilie - n.r.) toţi au atras atenţia asupra duşmăniei deosebite din partea majorităţii posturilor de televiziune româneşti, care făceau apel deschis către populaţia ţării noastre la revoltă. Societatea moldovenească a văzut şi cum erau organizaţi voluntarii din România pentru a fi trimişi rapid peste graniţă, la Chişinău, cum toate protestele de stradă erau numite cu mândrul cuvânt revoluţie", a declarat preşedintele.
În plus, Voronin vrea ca acuzaţiile lansate de preşedintele Traian Băsescu la adresa Republicii Moldova să fie investigate în cadrul UE
"Rămân pe conştiinţa Preşedintelui Băsescu toate aprecierile lui dure şi declaraţiile sale nereţinute. Sper că ele vor constitui obiectul unei investigaţii speciale în cadrul Uniunii Europene, care este obligată să poarte răspundere colectivă pentru acţiunile unei ţări care a procedat la provocarea de ciocniri stradale în altă ţară", a spus Vladimir Voronin.
"Îmi pare rău că autorităţile de la Bucureşti confundă istoria şi cultura cu politica. Ar fi bine ca ele să înţeleagă un simplu adevăr: afinitatea lingvistică şi spirituală nu acordă niciunui om de stat de la Bucureşti dreptul să-şi extindă autoritatea politică asupra cetăţenilor Republicii Moldova", a mai precizat Vladimir Voronin.