În tur, la Constanţa, Tomis s-a impus cu acelaşi scor.
"Mulţumesc suporterilor care ne-au încurajat în această seară, au fost fantastici. Sunt mândru de jucătorii care au intrat astăzi pe teren. Am realizat această performaţă extraordinară pentru Constanţa, pentru suporteri", a declarat antrenorul echipei, Stelio de Rocco.
La fel de fericit a fost şi căpitanul echipei, Radu Began, care a spus: "Ne doream de mult timp să realizăm această performanţă unică în istoria clubului. În sfârşit s-a întâmplat, după ce am irosit o dată această şansă. Am dovedit că am meritat să ajungem aici. Chiar dacă am pierdut setul al doilea, ne-am trezit repede şi nu am mai avut probleme".
În semifinalele competiţiei, echipa constănţeană o va întâlni pe câştigătoarea dublei dintre Sisley Treviso (Italia) şi Jastrzebski Wegiel SA (Polonia).
Volei: CVM Tomis Constanţa s-a calificat în Final Four-ul Cupei Challenge
