"E
foarte important că am luat cele trei puncte şi trebuie să-i felicit pe
băieţii mei. A fost bine că am marcat chiar înainte de pauză şi este
foarte important că rămânem la două puncte de locul întâi. Este nevoie
să câştigăm şi în etapa viitoare, cu Unirea Urziceni", a spus Moldovan.
Tehnicianul s-a declarat nemulţumit de faptul că meciul echipei sale "a
fost programat târziu", în condiţiile în care temperaturile sunt la
acea oră foarte scăzute, reamintind faptul că nici în vară FC Braşov nu
a avut programări bune, fiind nevoită să joace "de la ora 16:00, pe
caniculă".
În schimb, Moldovan a fost mulţumit că selecţionerul Răzvan Lucescu a
fost prezent în tribune la acest meci: "Răzvan ne-a purtat noroc şi
sper să mai vină la Braşov să urmărească jucători pentru naţională. E o
satisfacţie să mi se scandeze numele odată cu al lui".
Altfel, antrenorul braşovenilor a spus că nu are un adversar preferat
pentru tragerea la sorţi a sferturilor Cupei României, dar îşi doreşte
foarte mult să joace pe propriul teren.
De partea cealaltă, noul antrenor al formaţiei Pandurii, Liviu
Ciobotariu, a pus înfrângerea pe seama ocaziilor ratate de jucătorii
săi. "A fost un joc spectaculos, în care am încercat să scoatem un
rezultat pozitiv. Dacă am fi deschis scorul la ocaziile pe care le-am
avut în prima repriză, la 0-0, ar fi fost altceva. De asemenea, dacă la
0-2 nu ratam acel penalty, am fi putut reintra în joc. Am întâlnit un
adversar puternic, dar cu mai multă atenţie am fi putut înscrie şi
noi", a afirmat Ciobotariu.
FC Braşov s-a impus, luni, cu scorul de 2-0, pe propriul teren, în faţa
echipei Pandurii Târgu Jiu în ultimul meci al etapei a 12-a, iar noul
tehnician al oltenilor, Liviu Ciobotariu, a debutat cu o înfrângere la
noua sa formaţie. FC Braşov a acumulat după această victorie 20 de
puncte şi a rămas pe locul 8, dar s-a apropiat la două puncte de lider,
în timp ce formaţia Pandurii ocupă poziţia a 10-a, cu 15 puncte.