Realul s-a impus cu greu în faţa celei mai titrate grupări a fotbalului irlandez.
După o săptămână de antrenamente la Dublin, gruparea lui Pellegrini nu a reuşit să impresioneze în primul meci din perioada de pregătire. În ciuda debutului mult aşteptat al lui Cristiano Ronaldo şi al adversarului relativ modest, după 45 de minute de joc tabela arăta doar 0-0. La pauză, Pellegrini a preferat să schimbe aproape toată garnitura de start, iar nou-intratul Benzema, intrat în locul lui Raul, a reuşit să spargă defensiva gazdelor, cu şapte minute înainte de final.
Echipa de start a Realului:
Dudek - Miguel Torres, Pepe, C. Metzelder, Marcelo - C. Ronaldo, L. Diarra, F. Gago, Guti - Raul, Higuain. Au mai intrat: Heinze, Salgado, Drenthe, Garay, Sneijder, Parejo, Benzema, Negredo, Van der Vaart
Mahamadou Diarra, Ruud van Nistelroooy şi Miguel Palanca sunt în continuare la recuperare în urma unor accidentări, în timp ce Kaka, Casillas, Ramos şi Albiol au primit câteva zile de vacanţă în urma participării la Cupa Confederaţiilor.