H.M. Tahir, K. Jassim, A.A. Zahra şi E.M. Rindha (din penalty), au fost eroii irakienilor, care au umplut la refuza arena cu 45.000 de locuri a stadionului "Shaab".
Irakul a găzduit vineri primul meci internaţional de la începutul războiului, în oraşul kurd Arbil, din nordul ţării. Adversarul a fost tot Palestina, surclasată şi atunci, dar cu 3-0. FIFA, forul mondial care guvernează fotbalul, şi-a dat acordul pentru ambele partide, însă nu şi-a exprimat încă o poziţie oficială în legătură cu ridicarea embargoului legat de organizarea meciurilor internaţionale pe teritoriul irakian.
În ciuda faptului că s-a dorit un mesaj din partea autorităţilor irakiene în legătură cu securitatea pe care o pot asigura la meciurile internaţionale, realitatea de pe teren a fost alta. În afara suporterilor care au luat loc în tribune, pe parcursul meciului câteva sute de fani au ajuns chiar lângă arena de joc, de unde şi-au încurajat favoriţii, iar unii dintre ei chiar au pătruns pe gazon pentru a-i felicita la goluri!
Fotbalul este un sport extrem de iubit în Irak, iar naţionala acestuia stat a reuşit o surpriză mare în 2007, când a cucerit Cupa Asiei. Victoria a produs o stare de emulaţie deosebită în rândul populaţiei (divizată altfel de un război sectant între şiiţi, suniţi şi kurzi) care a ieşit pe străzi şi a sărbătorit cu focuri de armă victoria din finala cu Arabia Saudită, scor 1-0.