Clubul italian ar fi trebuit să îşi primească TVA-ul din transferul lui Radu Ştefan după şase luni de la efectuarea tranzacţiei, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi", a declarat impresarul Victor Becali.
"Nu este problema mea, dar Lazio ar putea da în judecată statul român pentru această întârziere", ne-a mai declarat impresarul, adăugând că nu ştia alte cazuri în care cluburi din străinătate să nu-şi fi încasat la timp TVA-ul din tranzacţii cu fotbalişti români.
Radu Ştefan este unul dintre cele mai profitabile transferuri din fotbalul românesc, Dinamo încasând de la italieni 5,4 milioane de euro pentru cedarea definitivă a fundaşului la Roma.
În urmă cu o săptămână, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, contesta TVA-ul pe care echipele trebuie să îl plătească la transferurile în străinătate. "Un fotbalist care pleacă afară e considerat marfă de ANAF. Cu toate astea, nicio altă marfă nu are aplicat TVA la ieşirea din ţară! Nu există o aşa impozitare în toată lumea!", spunea preşedintele LPF.
Conform ANAF, la 30 iunie 2009, dintr-un total de 8713 deconturi, 3108 erau întârziate, iar 858 suspendate, valoarea TVA nereturnată fiind de 3228 milioane de lei, procentual existând amânări la 59,3% dintre cazuri.