Acordul a fost semnat la sfârşitul unei întâlniri dintre preşedintele venezuelean Hugo Chavez şi vicepremierul rus Igor Secin.
"Este vorba despre consolidarea, o mai bună planificare şi reglementare a cooperării între state, pentru ca aceasta să nu mai fie o relaţie între un client şi un furnizor, ci să se ajungă la un nivel mai oficial de cooperare bilaterală", au explicat sursele. "Nu intenţionăm să agresăm pe nimeni, ci numai să ne apărăm", a declarat preşedintele Chavez, fără să facă alte comentarii.
Acordul prevede consolidarea schimburilor între armatele celor două ţări şi în special a vânzării de armament, cât şi organizarea unor exerciţii militare comune şi transferuri tehnologice.
Chavez a propus Rusiei în luna martie să folosească bazele aeriene din Venezuela pentru bombardierele sale.
Între 2005 şi 2007, Moscova şi Caracas au semnat 12 contracte pentru vânzarea de armament în valoare totală de 4,4 miliarde de dolari. Rusia a vândut Venezuelei, printre altele, 24 de avioane de vânătoare Suhoi, 50 de elicoptere de luptă şi 100.000 de puşti Kalaşnikov.
În plus, marina rusă şi cea venezueleană au efectuat exerciţii militare comune în noiembrie 2008, în Marea Caraibelor.