Vedete sau oameni obişniţi, milioane de oameni din întreaga lume sunt şocaţi de dispariţia lui Michael Jackson. Site-ul de socializare Twitter s-a blocat în timpul nopţii din cauza milioanelor de accesări şi postări. Michael trebuia să înceapă un ultim turneu luna viitoare, un turneu despre care spunea că va fi "cântecul său de lebădă".
Contactată la telefon de jurnaliştii de la CNN, actriţa Elizabeth Taylor, care a fost o prietenă apropiată a lui Michael Jackson, a refuzat, din cauza tristeţii, să facă orice fel de declaraţie.
Nu mă mai pot opri din plâns după ce am aflat trista veste", scrie Madonna, născută cu doar câteva săptămâni înainte de Michael Jackson. "L-am admirat întotdeauna pe Michael Jackson. Lumea a pierdut unul dintre oamenii ei foarte mari, dar muzica sa va trăi pentru totdeauna. Transmit toate condoleanţele mele celor trei copii şi celorlalţi membri ai familiei. Dumnezeu să vă binecuvânteze", spune vedeta într-un comunicat citat de ediţia online a săptămânalului People.
Cher s-a declarat şocată de decesul brusc al "Regelui pop" Michael Jackson: "Am un milion de reacţii, la care nu m-aş fi aşteptat. A fost un cântăreţ mare, Dumnezeu îţi dă anumite daruri şi acest copil a fost un copil minunat, înzestrat cu multe daruri. Putea să cânte ca nimeni altul şi putea să comunice cu toţi oamenii".
De asemenea, cântăreaţa Celine Dion s-a declarat bulversată: "Sunt în stare de şoc. Sunt copleşită de această tragedie. Michael Jackson a fost dintotdeauna un idol pentru mine. A fost unic, un geniu. E ca atunci când Kennedy a murit sau când Elvis a murit. Condoleanţele mele familiei sale. Este o pierdere imensă".
Britney Spears s-a alăturat celebrităţilor care plâng dispariţia Regelui muzicii pop. Cântăreaţa americană a declarat pe contul ei de pe Twitter: "A fost un om minunat şi ne va lipsi tuturor".
Fosta soţie a lui Michael Jackson, Lisa Marie Presley, a declarat că are inima frântă după decesul acestuia şi că îşi face griji pentru copiii megastarului: "Sunt foarte tristă şi confuză. Am inima frântă pentru copiii lui, care ştiu că au însemnat totul pentru el şi pentru familia sa. Este o pierdere atât de mare, la toate nivelurile", a declarat, cu tristeţe, Lisa Marie Presley.
Steven Spielberg, care a regizat "ET", unul dintre filmele favorite ale lui Jackson, a declarat pentru Entertainment Weekly că, aşa cum nu va mai exista niciodată un Fred Astaire, un Chuck Berry sau un Elvis Presley, nu va mai exista nimeni comparabil cu Michael Jackson. "Talentul său şi misterul l-au făcut o legendă", a spus Spielberg despre marele dispărut.
"A fost un om natural şi minunat. A fost de asemenea unul dintre cei mai mari entertaineri care au trăit vreodată. L-am iubit foarte mult şi îmi va lipsi pentru restul zilelor mele", a declarat Liza Minelli.
Guvernatorul statului american California, fostul actor Arnold
Schwarzenegger, a afirmat, într-o declaraţie de presă, că lumea a
pierdut una dintre cele mai influente şi emblematice figuri ale
industriei muzicale, care, în ciuda problemelor serioase din viaţa
personală, a fost un mare artist, popular la nivel mondial în rândul
mai multor generaţii.
"Michael Jackson a făcut ca societatea să accepte o persoană de culoare cu mult timp înainte de Tiger Woods, cu mult timp înainte de Oprah Winfrey, cu mult timp înainte de Barack Obama. Michael a făcut prin muzică, ceea ce ei nu au făcut cu sportul, politica sau televiziunea.", a declarat Al Sharpton, reverend drepturi civile.
Uri Geller, prieten al muzicianului, a precizat că "în adâncul inimii sale era un om derutat şi singuratic şi cred că nu era nimeni care să îl fi înţeles pe Michael Jackson. Iar el trăia un infern. Acum este în paradis. Cu siguranţă este într-o lume mai bună."
"Este cel mai mare simbol muzical de la Beatles încoace, nu este nicio îndoială. Modul în care se face muzică acum şi se dansează, toate acestea au început cu Michael. Nu ştiu ce să spun, dar este cel mai mare nume al generaţiei sale", a spus un fan.
"Este o zi foarte tristă pentru lume, pentru muzică, pentru cultura pop, pentru că a fost regele muzicii pop şi îl consider în continuare regele muzicii pop", a afirmat un alt fan.