Vasile Blaga a declarat astăzi la Miercurea-Ciuc, că va supune
Parlamentului acest proiect peste două săptămâni, transmite
corespondentul NewsIn. Prin acest proiect, cota de participare a
ministerului la acest program va fi de 50%, primăriile vor contribui cu
30%, iar proprietarii cu 20%. Până acum cota era egală, 33% pentru
fiecare din cele trei părţi implicate.
Totodată, pentru a reduce
termenul de finanţare a proiectelor, Blaga a spus că nu se va mai lucra
în etape succesive, ci cu un singur pachet, care să conţină toată
documentaţia. Ministrul Dezvoltării a precizat că în noul proiect va
cere să se realizeze obligatoriu izolarea exterioară a clădirilor,
schimbarea geamurilor şi a uşilor, hidroizolare şi altele.
"Vom cere să se realizeze izolaţii termice de calitate, ca după realizarea acestora consumul să nu depăşească 100 de Kw/h/mp/an şi să se încadreze în gradul A, cel mult B superior", a declarat Vasile Blaga.
Ministrul a mai spus că va continua toate proiectele începute în
Covasna şi Harghita de fostul ministru Borbely Laszlo şi va aloca mai
întâi fonduri pentru lucrări care se apropie de final şi apoi pentru
altele noi.
Potrivit aceleiaşi surse, în fiecare din cele două judeţe investiţiile
propuse pentru acest an sunt de câte 25 de milioane de euro, şi
cofinanţarea oricâtor programe pot pune la dispoziţie administraţiile
publice locale.
Vasile Blaga a declarat că Harghita şi Covasna nu beneficiază de nimic
în plus decât ce li se cuvine şi nu se face discriminare pozitivă, ci
acesta va fi raportul de investiţii în toată ţara.
Ministrul Dezvoltării Regionale a participat astăzi, alături de ministrul Transporturilor şi de cel al Tineretului şi Sporturilor, la Miercurea-Ciuc, la o întâlnire cu autorităţile locale din judeţele Covasna şi Harghita.