În cadrul emisiunii de la B1 TV, Vasile Blaga a anunţat că guvernul va construi în următorii ani 16.000 de locuinţe ANL.
"Guvernul va construi în cel mult doi ani 16.000 de locuinţe ANL şi vom încerca în măsura fondurilor să demarăm masiv campania de reabilitare termică a apartamentelor. Problema nu sunt doar fondurile în acest proiect, ci şi asociaţiile de locatari", a afirmat liderul PD-L.
Guvernul a lansat recent programul "Prima Casă", program prin care statul va garanta creditele ipotecare de maxim 60.000 de euro. Mai exact, Guvernul nu va da bani, ci doar va garanta un credit pentru cei care nu şi-l permit altfel. Garanţia promisă de Guvern se ridică până la 80% din valoarea creditului.
Citeşte şi Emil Boc: Guvernul a adoptat programul "Prima Casă"