Vargas Llosa mărturiseşte, într-un interviu acordat "El Tiempo", că meseria de scriitor este una mult mai uşor de asumat decât orice altă profesie pentru că se învecinează cu pasiunea. Ca orice meserie, scrisul are propriul regim de funcţionare care, pentru autorul peruan, înseamnă a lucra şapte zile pe săptămână, dimineaţa şi după-masa, niciodată seara, el recunoscându-se ca fiind un tip mai degrabă diurn. "Am perioade grele şi mari exaltaţii. Dar îmi definesc scrisul ca pe un act de perseverenţă, încăpăţânare şi disciplină", spune Llosa, după ce din condeiul său au ieşit zeci de romane şi nuvele.
Măsura succesului unui scriitor nu este dată de premiile literare, pe care le poate primi sau nu, fără ca asta să însemne că munca lui a reuşit să schimbe ceva în felul în care oamenii percep lumea. "Fiecare scriitor rămâne cu un soi de anxietate", spune Llosa, pentru care adevăratul test este cel al timpului. Pe de altă parte, mari scriitori, ca Proust şi Kafka, nu au fost recunoscuţi ca atare de epoca în care au trăit, doar trecerea vremii confirmându-le valoarea operei literare.
Cartea, personaj privilegiat al anilor '80, '90, este acum mai vulnerabilă, ameninţările venind din partea "culturii" tehnologice, care imprimă literaturii superficialitatea "de masă", dar care, spune senin scriitorul, nu va înlocui niciodată cuvântul scris. Mai mult, Llosa mizează pe carte, pariind că ea va ieşi victorioasă din epoca pusă sub semnul supremaţiei tehnologice.
La începutul anilor 1990, Vargas Llosa dublează aventura sa livrescă cu una politică, candidând la preşedinţia ţării sale natale, Peru. Acum, scriitorul încearcă să explice motivele care l-au determinat să intre în arena politică, unele dintre ele obiective, ţinând de condiţia omului de cultură din America Latină, iar altele date de felul lui de a fi. Miza implicării politice a scriitorului născut în America Latină este, în primă instanţă, aceea de a denunţa tarele totalitarismului de unde, de altfel, simpatia cu valorile stângii din tinereţe, când a luat parte la mişcarea revoluţionară Utopia. Faptul că Fujimori, conducător dictatorial al Peru-ului şi contracandidatul său la prezidenţiale, a fost condamnat pentru actele sale este, fără doar şi poate, o victorie a democraţiei: "Este ceva care s-a întâmpla, cred, pentru întâia oară, în America Latină".
Despre romanul la care lucrează de doi ani, "El sueño del celta" ("Visul celticului"), Llosa spune că s-a născut din biografia naţionalistului irlandez Roger Casement, consulul britanic în Congo la începutul secolului XX, dar că ceea ce scrie el nu este o cronică istorică, ci un rod al imaginaţiei. În orele în care nu scrie, Llosa citeşte cartea spaniolului Javier Cercas, "Anatomía de un instante".
Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia, împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatal lui e mort şi că fusese un erou. Urmează cursurile unei şcoli militare din Lima, despre care a scris în primul roman, "Oraşul şi câinii" (1963). În 1955, Llosa se căsătoreşte cu o mătuşă, de care divorţează pentru a se căsători cu verişoara lui, Patricia, detaliu biografic regăsit în "Mătuşa Julia şi condeierul".
"Războiul sfârşitului lumii", apărut in 1981, este, alături de "Conversaţie la Catedrală", cartea care i-a adus lui Llosa recunoaşterea mondială, prin stilul ludic şi istoric şi miza de a denunţa, literar, falsele ideologii secolului al XIX-lea. În 2005, îi apare volumul de memorii "Peştele în apă" care descrie, alternativ, copilaria şi adolescenţa autorului până în 1958, când pleacă în Europa, şi aventura sa politică de la începutul anilor 1990, când Vargas Llosa candidează la preşedinţia Peru-ului.