"Reforma statului român este o prioritate, iar în programul PD-L prioritatea aceasta este înscrisă foarte clar. Parlamentul unicameral va duce la accelerarea procesului legislativ", a declarat Valeriu Stoica. În opinia lui Stoica, un Parlament unicameral va fi benefic puterii legislative în sine, cât şi eficienţei legiferării. "Câtă vreme va fi accelerat procesul legislativ, Parlamentul unicameral va răspunde mai repede nevoilor cetăţenilor. Astfel există şanse de creştere a credibilităţii Parlamentului, credibilitate care în momentul de faţă este foarte scăzută", a spus vicepreşedintele PD-L.
Întrebat dacă preşedintele Băsescu nu va putea fi acuzat că, prin acest demers, încearcă să-şi facă publicitate electorală, Stoica a răspuns: "Preşedintele este atacat de cinci ani de zile, iar în ultimele luni atacurile au ajuns la intensitate maximă. O acuzaţie în plus nu mai contează".
Preşedintele Traian Băsescu a propus organizarea unui referendum, la data alegerilor prezidenţiale, pentru a consulta populaţia în legătură cu reducerea Parlamentului la o singură cameră, care să aibă maximum 300 de parlamentari. Argumentele pe care le-a adus şeful statului pentru un Parlament unicameral, cu maxim 300 de parlamentari, se referă la eficienţa unui astfel de for legislativ, la costurile mai reduse, dar şi la reducerea corupţiei.