"Domnul Antonescu este în campanie şi nu ne supărăm pe dânsul, îl înţelegem. Mircea Geoană vrea să fie un preşedinte, spre deosebire de Traian Băsescu, care să aibă cât mai puţine conflicte, şi la CCR şi în altă părţi, motiv pentru care, pe 6 decembrie seara, rezolvăm definitiv toate problemele şi toate încălcările de Constituţie comise de domnul Băsescu, pentru că sunt foarte multe. Dacă ar lucra CCR 3 ani nu ar termina să le scrie pe toate", a spus Victor Ponta.
În ceea ce priveşte afirmaţia liderului PNL referitoare la refuzul lui Mircea Geoană de a sesiza CCR pe conflictul de constituţionalitate, Ponta a precizat că liderul PSD nu va sesiza CCR.
"Nu, nu doreşte, pentru că Mircea Geoană nu vrea să ţinem ţara în continuare în conflicte, vrea să le rezolvăm, şi rezolvarea conflictului este schimbarea domnului Băsescu, iar domnul Antonescu ar trebui să ştie acest lucru foarte bine", a explicat Ponta.
De asemenea, vicepreşedintele PSD a precizat că, în opinia sa, CSM nu va putea sesiza CCR, aşa cum a făcut Crin Antonescu.
"În conflictul între alte două puteri ale statului, după părerea mea, CSM-ul îi va răspunde domnului Antonescu că nu e treaba CSM-ului. Poate să sesizeze CCR când este vorba de un conflict între puterea judecătorească şi una dintre celelalte două puteri. Domnul Antonescu cred că greşeşte băgând justiţia în conflictul dintre celelalte două puteri. Acesta este punctul meu de vedere, că greşeşte foarte tare şi că nu ar trebui să bage a treia putere, justiţia, în conflictul dintre Executiv şi Parlament", a mai spus Ponta.