Multe dintre topurile de sfârşit de an ale publicaţiilor internaţionale fac referire la cele mai spectaculoase momente sau cei mai buni sportivi ai deceniului, dată fiind apropierea de 2010.
Un astfel de clasament, strict fotbalistic, se referă la \"unsprezecele ideal al deceniului\". The Spoiler propune o echipă care îl are în poartă pe Gianluigi Buffon, portarul lui Juventus şi al naţionalei Italiei, care a câştigat postul de titular în detrimentul lui Iker Casillas, Petr Cech şi chiar Oliver Kahn. Fundaş dreapta este Cafu, de patru ori participant la Cupa Mondială şi brazilianul cu cele mai multe selecţii în naţională, din toate timpurile, iar flancul stâng este acoperit de conaţionalul său Roberto Carlos, al cărui şut a speriat mulţi portari de-a lungul vremii.
Axul central al defensivei a asigurat ani de zile spatele Squadrei Azzura, fiind format din Fabio Cannavaro şi Alessandro Nesta. În centrul liniei de mijloc se află Zinedine Zidane, care ar fi putut face parte şi din echipa deceniului trecut, când în 1998 a câştigat titlul mondial cu Franţa, şi tot mijlocaş central titular este Claude Makelele, profilul acestuia fiind însă mai defensiv.
Extremă dreapta este argentinianul Leo Messi, care le-a luat faţa unor alte vedete actuale, Kaka şi Cristiano Ronaldo, dar şi unei foste glorii, Luis Figo. Pe stânga aleargă Ronaldinho, însă titularizarea sa nu ia în calcul prezentul, ci doar trecutul.
Unul dintre locurile din atac îi este rezervat golgeterului all-time al lui Arsenal şi al naţionalei Franţei, Thierry Henry, iar brazilianul Ronaldo, prin cele opt goluri ale sale marcate la Euro 2002 n-avea cum să nu-i fie coleg în ofensivă.
Unsprezecele deceniului: Buffon - Cafu, Cannavaro, Nesta, Roberto Carlos - Messi, Zidane, Makelele, Ronaldinho - Henry, Ronaldo.