Preşedintele Uniunii
Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) a declarat, după întâlnirea cu Executivul, că guvernanţii le-au comunicat
magistraţilor că grila de salarizare a fost din nou modificată şi de
aceea ar putea primi astăzi forma finală a proiectului. "Noi suntem
chemaţi să negociem pe ceva ce nu mai este de actualitate", a declarat
Gârbovan, precizând că magistraţii sunt nemulţumiţi pe acest motiv.
De asemenea, magistraţilor li s-a dat de înţeles, în cadrul întâlnirii
de marţi, că salariile tuturor bugetarilor vor scădea din ianuarie 2010.
Vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat marţi că reprezentanţii Executivului au recunoscut, în cadrul întâlnirii de
la Guvern, că salariile în justiţie vor scădea cu 55%, prin reducerea
sporurilor de stres şi de confidenţialitate.
UNJR: Guvernanţii le-au promis magistraţilor că vor primi miercuri forma finală a Legii unice
