\"Am acceptat propunerea de parteneriat, deoarece considerăm că piaţa new media din Republica Moldova se află încă în faza incipientă de dezvoltare. Doar o combinație de resurse, noi pe partea de online, iar PUBLIKA TV pe partea de televiziune, vor putea aduce consumatorului de ştiri o experienţă unică în accesarea informaţiilor în real time. Ţinând cont de toate acestea, ne exprimăm certitudinea că, într-un final, consumatorul nostru va fi cel mai mare câștigător al acestui parteneriat”, au declarat fondatorii New Media Grup.
\"Alegerea partenerilor a fost firească. Viitorul media este în mediul digital, fie el tv, online, radio sau alte forme, fiecare mediu fiind însă operat prin tehnici şi metode aparte. PUBLIKA.md nu va fi doar o pagina de prezentare a televiziunii, ci un portal de ştiri complet şi complex, care se va dezvolta în timp conform unei strategii coerente. Cum PUBLIKA TV vizează poziţia de lider pe segmentul său de televiziune, nu puteam decât să ne aliem tot cu liderii pieţei, şi în materie de ştiri online\", a adăugat Dumitru Tara, director general Ştiri Media Grup, compania care operează postul PUBLIKA TV.
Astfel, portalul PUBLIKA.md, care se va lansa la începutul anului viitor o dată cu televiziunea de ştiri PUBLIKA TV, va fi operat de noua companie, alături de site-urile UNIMEDIA (portalul de ştiri nr. 1 din Moldova), LadyClub (singurul site dedicat femeilor din republică), VESTI.md (un nou produs de ştiri, în limba rusă), la care se adaugă regia de publicitate online AdCenter şi produsele viitoare, care vor fi lansate în parteneriat, atât în Republica Moldova, cât şi în România în parteneriat cu F5, divizia new media a companiei Realitatea Caţavencu.
New Media Group a fost lansată în ianuarie 2007 de patru tineri antreprenori (Vasile Galuşca, Tudor Darie, Dumitru Ciorici şi Sergiu Galuşca) şi s-a dezvoltat rapid, ajungând prin produsele sale la peste 215.000 de vizitatori unici lunar, într-o piaţă estimată la 1 milion de vizitatori unici.
Operaţiunile în televiziune în Republica Moldova însumează o investiţie de 4,5 milioane de euro. Lansarea staţiei Publika TV este planificată pentru jumătatea lunii februarie 2010. În acest proiect au fost angrenaţi peste 150 de jurnalişti moldoveni, numeroşi experţi în business şi analişti politici, 100 de tehnicieni şi echipamente tehnice de ultimă generaţie. Publika TV va emite live, 24 de ore, 7 zile pe săptămână.
Proiectul lansării PUBLIKA TV şi al PUBLIKA.md, precum şi al unor viitoare produse media audio-vizuale şi online pentru piaţa din Republica Moldova, este coordonat de o echipă Realitatea-Caţavencu.
<!-- @page { margin: 2cm } P { margin-bottom: 0.21cm } -->