Porcul a fost oferit Afganistanului în 2002 împreună cu alte animale de către China, care dorea astfel să contribuie la reconstruirea grădinii zoologice a ţării, aflată la Kabul.
"Am plasat temporar în carantină porcul aflat în căsuţa de iarnă", a spus directorul grădinii zoologice, Aziz Gul Saqib.
"Majoritatea oamenilor nu au multe informaţii despre gripa porcină şi, văzând un porc, ar putea intra în panică, temîndu-se de o contaminare. Pentru a linişti temerile, am pus porcul la adăpost", a aspus el.
Produsele din carne de porc sunt ilegale în Afganistan, consumul de carne de porc fiind interzis de islam.
"Porcul s-a împrietenit cu o capră şi era fericit să-şi petreacă vremea cu ea, în ţarc, unde se mai află alte capre şi cerbi", a explicat directorul.
Grădina Zoologică din Kabul nu are decât câteva animale, care trăiesc în condiţii mizerabile. În timpul războiului civil din 1992-1996, grădina s-a aflat pe linia frontului.
Deocamdată niciun caz de gripă porcină nu a fost semnalat în Afganistan.