Conducerea spitalului spune că nu există nici fonduri şi nici spaţiul necesar pentru a extinde saloanele. La secţia de maternitate paturile sunt pline de nu ai loc să arunci un ac. Pentru cei mai mulţi dintre cei internaţi, situaţia a devenit una obişnuită.
Criza locurilor în spitale este şi în judeţul Botoşani. La secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean, aproape 85 de bolnavi trebuie să împartă 50 de paturi. Ca urmare a numărului mare de bolnavi, conducerea spitalului judeţean Botoşani a început extinderea secţiei de cardiologie în fostul compartiment administrativ.