Tânărul, în vârstă de 27 de ani, se întorsese de două zile din Franţa şi avea temperatură mare şi tuşea. El a fost consultat de cadrele medicale de la uzina Dacia, care l-au trimis de urgenţă la secţia de boli infecţioase a Spitalului "Nicolae Bălcescu" din Piteşti.
Tânărul a fugit din spital, refuzând internarea, şi s-a întors la uzina de automobile, însă paznicii societăţii nu i-au permis accesul în incintă. Cadrele medicale au solicitat ajutor la numărul de urgenţă 112. Tânărul a fost dus din nou la spital, unde i-au fost prelevate probe pentru a stabili dacă este purtător al virusului AH1N1.
"La miezul nopţii, bărbatul a fost dus cu forţa la secţia contagioase a spitalului Bălcescu şi vineri dimineaţa i s-a recoltat exudat, care va fi trimis la Institutul Matei Balş. În 24 de ore se va afla dacă este purtător al virusului A/H1N1", a precizat dr. Aura Copciag, de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş
Tânărului i-au fost luate datele de identificare şi, în cazul în care se va constata că are gripă porcină, autorităţile medicale din Argeş vor trimite o adresă către Direcţia de Sănătate Publică Brăila, care îl va ţine sub observaţie.