Părinţii lui Eugen Ţapu, în vârstă de 26 de ani, au fost anunţaţi joi de poliţie că fiul lor a murit. Cadavrul a fost pus de autorităţi într-un sicriu ermetic.
Pe de altă parte, trupul lui Valeriu Boboc, o altă persoană despre care se crede că a murit în urma acţiunilor autorităţilor, va fi deshumat şi examinat în prezenţa unor experţi internaţionali. Procuratura Generală din Chişinău afirma că tânărul a murit intoxicat cu o substanţă necunoscută.
O altă posibilă victimă a represaliilor autorităţilor este Ion Ţibuleac, în vârstă de 22 de ani, din satul Bolohani, raionul Orhei, care a suferit mai multe leziuni, informaţie confirmată şi de Ziarul de Chişinău. Potrivit primarului, familia tânărului spune că acesta "a fost aruncat ca un câine" la morgă.
Curtea de Apel Chişinău urma să examineze vineri, la ora 11:00, recursul privind eliberarea din arest a cetăţeanului Netanyahu Johnattan. O primă instanţă a respins acest recurs.
Tot vineri ar putea urma eliberări în masă ale protestatarilor, ca urmare a amnistiei proclamate de preşedintele Vladimir Voronin. Potrivit opoziţiei de la Chişinău, circa 300 de persoane au fost arestate.
Pe de altă parte, Comisia Electorală Centrală a anunţat victoria Partidului Comuniştilor, cu aproape 50% din voturi. Partidul Liberal a obţinut 13%, Partidul Lideral Democrat 12%, iar Alianţa Moldova Noastră 9,77%.
Opoziţia a boicotat renumărarea voturilor, acuză fraude grave în listele electorale şi cere repetarea alegerilor. Concluziile finale vor fi făcute publice oficial, în zilele următoare.