Un tânăr le cerea taxă de protecţie elevilor Colegiului din Rădăuţi

Taxă de protecţie la poarta şcolii. Poliţiştii din Rădăuţi au prins în flagrant un tânăr care le cerea bani elevilor.
Doi adolescenţi de 15 şi 17 ani i-au dat de mai multe ori bani. Dacă
nu-l plăteau, tânărul îi ameninţa şi chiar îi lovea. Elevii au mers în
cele din urmă la poliţie iar oamenii legii au organizat un flagrant.
Şantajistul a fost prins în timp ce lua 300 de lei de la victimele
sale. El a fost arestat preventiv şi este cercetat pentru şantaj şi
extorcare.