Amenda pe care o va primi patronul casei de schimb poate ajunge până la 30.000 de lei. Costel Benţoiu este din judeţul Tulcea şi a muncit în Italia ca să strângă bani pentru casă. A venit în România şi s-a apucat de treabă. Acum a vrut să vândă 3.200 de euro la o casă de schimb valutar din Galaţi.
Bărbatul a primit cu 2.500 de lei mai puţin decât ar fi trebuit la un curs de schimb de 4,20 lei pentru un euro. Aşa a aflat că, de fapt, casa de schimb practica un curs de 3,40 lei, care însă nu era afişat nicăieri.
"Panoul de exterior, obligatoriu, se pare că nu a fost, decât acesta pe care îl vedeţi în spate, care nu are nimic pe el consemnat ca şi curs. În interior sunt acele panouri celebre de acuma în care sunt cecurile de călătorie", a declarat Nicolae Oancea, comisar şef al OPC Galaţi.
Reprezentanţii casei de schimb au refuzat să facă vreo declaraţie. Patronul firmei riscă acum o amendă usturătoare. OPC Galaţi primeşte lunar peste 100 de plângeri de la persoane care au fost înşelate la operaţiuni de schimb valutar.