În incendiu au fost afectate parterul şi primul etaj al imobilului în care se afla restaurantul. Cinci autospeciale cu apă şi spumă, o ambulanţă şi o maşină de descarcerare au intervenit pentru stingerea incendiului, însă nu au reuşit să mai salveze nimic.
Focul s-a propagat rapid pentru că tot mobilierul din interiorul localului era făcut din lemn. După ce au scos din clădire mai multe butelii care ar fi putut să explodeze în orice clipă, pompierii au cerut şi ajutorul echipelor de la Distrigaz, care au deconectat restaurantul de la alimentarea cu gaze.
La ora izbucnirii incendiului în local se aflau doar câţiva angajaţi care au scăpat nevătămaţi.