În urmă cu câţiva ani, Marin Petrescu a făcut un împrumut la o
cooperativă de credit. A restituit suma şi, în plus, încă şase lei.
Banca i-a calculat o dobândă de cinci lei şi dividende de un leu, bani
pentru care Finanţele au încasat un impozit de un leu. De aici a început
calvarul.
"Medicul de familie mi-a cerut adeverinţă de asigurat şi mi s-a părut
ciudat ştiind că sunt pensionar şi am contribuit 40 de ani. La
casa de pensii mi s-a calculat un impozit de 705 lei. Sunt
mulţi când trebuie să-i dai şi n-ai de unde", a spus pensionarul Marin Petrescu.
Situaţia incredibilă porneşte de la un ordin al ministrului Sănătăţii
din 2006, potrivit căruia pensionarii care obţineau şi alte venituri
erau obligaţi să plătească o contribuţie la asigurările de sănătate. Ce
conta că, aşa cum era cazul lui Marin Petrescu, venitul era de 700 de
ori mai mic decât contribuţia.
"Moral, sentimental sunt alături de aceşti oameni, dar nu pot să încalc
legea. Şi noi suntem verificaţi de Curtea de conturi şi nouă ni se
impune să încasăm toate sumele", a precizat preşedintele CJAS Galaţi, Olimpia Buzia.
Din august 2008 legea s-a modificat, iar pensionarii sunt
scutiţi de la plate acestor contribuţii, chiar dacă obţin şi alte
venituri. Din păcate însă, nu se aplică retroactiv pentru perioada
2006-2008. Aşa că, în evidenţele casei judeţene de sănătate alte 4.000 de gălăţeni sunt în situaţia lui Marin Petrescu.