Pacienta este internată în prezent la Institutul Naţional de Boli
Infecţioase Matei Balş şi se afla sub tratament cu anivirale. Medicii
declară că starea sănătăţii pacientei este bună, iar investigaţiile
epidemiologice continuă.
Evitaţi contactele strânse cu persoanele bolnave.
Când tuşiţi sau strănutaţi, acoperiţi-vă gura şi nasul cu o batistă. Astfel, reduceţi riscul ca cei din jurul dumneavoastră să se îmbolnăvească. După utilizare, aruncaţi batista la gunoi.
Spălarea mâinilor contribuie la protecţia împotriva microbilor.
Spălaţi-vă mâinile, des, cu apă şi săpun, în special după ce tuşiţi sau strănutaţi. Produsele de curăţare a mâinilor pe bază de alcool pot fi, de asemenea, eficiente. Evitaţi să vă atingeţi ochii, nasul sau gura, pentru că microbii se răspândesc frecvent atunci când o persoană atinge un obiect contaminat, atingându-şi apoi ochii, nasul sau gura.
Curăţaţi suprafeţele dure, cum ar fi mânerele uşilor, utilizând frecvent un produs normal de curăţare.
Dacă sunteţi bolnav, păstraţi distanţa faţă de celelalte persoane pentru a evita să le contagiaţi.
Evitaţi aglomeraţiile şi mulţimile.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 116 cazuri de infectare cu virusul noii gripe AH1N1 în 14 ţări din Europa. Spania şi Marea Britanie au raportat majoritatea cazurilor înregistrate: 38, respectiv 42. Cazuri noi de transmitere la nivelul unei ţări au fost înregistrate în Danemarca, Estonia, România, Germania şi Irlanda.
În lume, sunt înregistrate un total de 20996 de cazuri, din care 1638 în ultimele 24 de ore. Majoritatea cazurilor noi confirmate sunt din SUA, 1000, Canada, 275 şi Australia 243.