Măsura a fost luată după ce, cu câteva zile în urmă, doi agenţi de la Rutieră ar fi fost implicaţi într-un scandal într-un local public din Arad, la o petrecere.
Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, de către procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria municipiului.
”În urma aspectelor prezentate în mass-media, cu privire la incidentul din noaptea de 2 spre 3 februarie a.c., în care au fost implicaţi doi poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac, Compartimentul de Relaţii Publice al I.P.J. Arad este împuternicit să comunice următoarele: Poliţiştii din cadrul structurii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac sunt testaţi periodic, la intrarea în serviciu, pentru consum de alcool şi droguri, până în acest moment nefiind constatate abateri”, a precizat IPJ Arad.
Potrivit sursei citate, la testările făcute în 6 şi 7 februarie, au fost verificaţi mai mulţi poliţişti, printre care şi cei bănuiţi de infracţiunile de lovirea sau alte violenţe şi distrugere, rezultatul fiind, în ambele cauze, negativ.