Potrivit Ministerului român de Externe, din grupul de 140 de români din Belfast, cel mult 18 oameni au decis să rămână în Irlanda de Nord.
Ambasada României de la Londra este în contact permanent cu autorităţile nord-irlandeze şi cu cetăţenii români aflaţi în dificultate pentru a acorda asistenţa consulară necesară. Costurile de repatriere sunt suportate de ministrul nord-irlandez pentru dezvoltare socială.
În Irlanda de Nord trăiesc, potrivit ministrului de externe, Cristian Diaconescu, aproximativ 3000 de români. Săptămâna trecută peste 20 de familii de români s-au refugiat într-o biserică protestantă după ce şi-au abandaonat casele de teama atacurilor rasiste.
Poliţia a reţinut deja trei tineri bănuiţi că ar fi autorii atacurilor.