Acesta primeşte
11.429 de lei, iar MAI precizează că aceasta este singura pensie de
acest nivel, (mai mare de 10.000 de lei), şi că a fost stabilită prin
hotărâre judecătorească.
Potrivit unor surse din MAI, două persoane care primesc pensii de
peste 8.000 au lucrat la Oficiul pentru Combaterea şi Prevenirea
Spălării Banilor, astfel încât pensia le-a fost calculată şi în funcţie
de salarii.
Ministerul Administraţiei şi Internelor precizează că pensia medie în
MAI este de 1.755 de lei, fiind plătită şi o pensie de 11.429 de lei,
alte trei de peste 8.000 de lei, iar în plafonul 1.000-2.000 de lei
sunt peste 30.000 de pensii.
Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri, din datele deţinute de
Casa de Pensii a MAI, numărul pensionarilor aflaţi în plată în luna
aprilie 2009 era de 64.634.
Pensia medie în Ministerul Administraţiei şi Internelor (ceea ce
înseamnă poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, foşti
angajaţi ai Aparatului Central) este de 1.755 de lei, susţine
ministerul.
În plafonul de peste 8.000 de lei sunt 3 pensii, iar în plafonul
1.000-2.000 de lei sunt peste 30.000, se mai arată în comunicat.
MAI susţine că face aceste precizări având în vedere dezbaterea publică
începută în legătură cu "pensiile speciale" de care ar beneficia
anumite categorii de angajaţi.