Filmul care i-a adus concedierea criticului Roger Friedman este X-Men Origins: Wolverine. Acesta a “scăpat” pe internet cu o lună înainte de lansarea sa oficială, iar 20th Century Fox a declarat că este o versiune incompletă care nu reprezintă în nici un fel produsul final.
Ironia este că jurnalistul lucra la Fox News şi mai mult, acesta chiar a lăudat filmul în articolul său publicat pentru ediţia online. Friedman a scris că “a fost mult mai uşor să îl descarce decât să stea în ploaie pentru a-l vedea”.