\"Evenimentele de la sfârşitul anilor \'80 au fost începutul unui nou mod de a face cercetare în ţări unde acest domeniu începuse să se contureze. Însă în România, oportunităţile pentru cercetători au apărut mult mai târziu\", a explicat Tudor Luchian într-un interviu acordat Science Careers, revistă anexă a celebrei Science Magazine, dedicată carierelor din domeniul cercetării ştiinţifice.
\"Prima mea experienţă în afara României a avut loc în 1992, după ce am absolvit Facultatea de Fizică din Iaşi. Atunci am fost invitat să studiez biofizica sub supravegherea lui Zsolt Tokaji la Centrul de Cercetare din Szeged, Ungaria\", a declarat cercetătorul.
Doi ani mai târziu, Tudor Luchian s-a mutat în Austria, unde a lucrat la teza de doctorat sub coordonarea lui Wolfgang Schreibmayer. Acolo a învăţat cum se fac cercetări de mare acurateţe în biofizica moleculară şi electrofiziologie. În 1997, s-a întors în ţară unde a sperat să-şi continue cercetările. \"Însă în România, la acea dată, posibilitatea de a obţine fonduri pentru cercetări era foarte mică. Am avut de ales între a-mi continua munca acasă, fără resurse, sau să părăsesc iar ţara\", a precizat profesorul.
În 1998 profesorul a acceptat să lucreze la Universitatea Queensland din Australia. Acolo a ajutat la dezvoltarea şi implementarea tehnicilor de electrofiziologie pentru asistenţă fiziologică şi caracterizarea farmacologică a medicamentelor menite să atenueze durerea cronică. \"În 1999 m-am întors iar în ţară, însă lucrurile nu se schimbaseră suficient pentru a putea pune în practică planurile mele. Voiam să deschid un laborator de cercetare şi să devin mentor pentru tinerii studenţi de acasă. Situaţia economică a ţării rămânea nesigură, iar cercetătorii tineri şi necunoscuţi nu prezentau prea multă încredere. Încă odată, şansa de a obţine fonduri pentru laboratorul la care visam erau aproape nule\", a mărturisit Tudor Luchian.
Asftel, în 2001, a plecat să muncească la Universitatea din Texas unde a studiat biofizica. Doi ani mai târziu s-a întors acasă, pentru a treia oară. \"De data aceasta acumulasem mai multă experienţă, aveam o anumită determinare învăţată de la americani, astfel că m-am decis să rămân acasă, să muncesc din greu şi să sper că lucrurile vor merge înspre bine\", a adăugat Tudor Luchian.
Aceasta a mai spus că de când România a intrat în Uniunea Europeană, laboratoarele de cercetare din ţară au şanse să se dezvolte.\" Astăzi, cu idei bune şi tineri entuziasmaţi, laboratorul meu se poate dezvolta, vom putea face cercetări în biofizica moleculară cu ajutorul aparatelor performante\", a menţionat profesorul.
\"Lucrul de care sunt cel mai mândru este faptul că acum pot să le ofer tinerilor mei colaboratori posibilitatea de a începe o carieră în cercetare la ei acasă, în România. Autorităţile vor decide dacă investiţiile în aceşti tineri cercetători vor continua sau vor fi nevoiţi să-şi continue planurile de viitor în alte ţări.\"