Copilul s-a născut prematur sâmbătă. Medicii au decis să procedeze la o cezariană, când s-a dovedit că mama în vârstă de 24 de ani şi însărcinată în luna a şaptea, era infectată cu virusul A(H1N1).
"Bebeluşul este în stare stabilă. În prezent încercăm să stabilim cum anume s-a infectat. Este singurul caz de transmitere de la mamă la făt pe care l-am avut", a declarat medicul Suriya Coohahrat, oficial de rang înalt în domeniul sănătăţii în provincia Ratchaburi, unde a fost spitalizată iniţial femeia. Mama este încă spitalizată, în stare destul de gravă.
Un alt medic a fost însă citat de presa locală afirmând că trei cazuri de transmitere intrauterină a virusului gripei porcine au fost înregistrate în Statele Unite.
Mai multe femei însărcinate infectate cu virusul noii gripe au murit în lume, dar până în prezent nu fusese semnalată transmiterea intrauterină a virusului. Totuşi, în unele ţări, precum Spania, autorităţile au stabilit că femeile însărcinate vor avea prioritate, atunci când vaccinul împotriva gripei porcine va fi disponibil.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie de gripă nouă în 11 iunie. Noul virus gripal a provocat până în prezent moartea a 816 persoane în toată lumea. Thailanda are peste 6.700 de cazuri de infectare cu noul virus, dintre care 44 de decese, fiind ţara cea mai afectată din Asia de Sud-Est.