Călugărul, care conducea cu viteză mare, a vrut să depăşească autoturismul din faţa sa, însă nu a avut timp să redreseze maşina şi l-a acroşat. În urma impactului, femeia de 62 de ani aflată la volan a murit pe loc.
Maşina de teren condusă de călugăr a ricoşat şi a intrat într-un microbuz, pe care l-a avariat uşor. Accidentul a îngreunat circulaţia pe DN1 pentru aproape jumătate de oră, iar coloana de maşini a depăşit 3 kilometri.