Polițiștii din Brăila au fost sesizați în repetate rânduri, luni seară, de către o persoană care anunța că a răpit un băiat de 14 ani, pentru care cerea o recompensă.
„Acesta solicita să i se înmâneze suma de 12.000 de lei, în schimbul vieţii presupusei victime. Alertaţi, poliţiştii au început investigaţiile specifice, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate. În ciuda indicaţiilor greşite furnizate de către apelant, poliţiştii au reuşit să-l localizeze pe acesta, la ferma unei cunoştinţe, de pe raza judeţului Brăila. Este vorba despre un minor, în vârstă de 13 ani, asupra sa fiind găsit şi telefonul de pe care a efectuat apelurile. Împreună cu acesta se afla şi presupusa victimă, un prieten al acestuia, în vârstă de 14 ani”, informează IPJ Brăila, potrivit sursei citate mai sus.
Părinții copilului s-au ales cu o amendă de 5.000 de lei, pentru alerarea falsă a autorităților și încă o sancțiune de 1.000 de lei pentru nesupravegherea minorului.