Anchetatorii spun că atacatorul și victima de 14 ani au crescut în același centru de plasament, dar el plecase de acolo, la împlinirea majoratului. De atunci, nu s-au mai văzut.
În ajunul Anului Nou, Maria își ducea fratele de 9 ani la colindat, când s-a întâlnit cu tânărul pe stradă.
Conform depozițiilor localnicilor, tânărul, care ieșise dintr-o cârciumă, a întrebat-o pe Maria: „Dar treceți pe lângă mine fără să mă urați?“. „Au urat. I-a dat 50 de lei, banii s-au găsit lângă fetiță jos. O floare de fetiță. Apoi, el a scos un cuțit și i-a spus: «Maria, vezi? Ăsta e pentru tine»“, spune Petru Ailenei, primarul localității Trușești.
Și oamenii legii au rămas șocați de cele întâmplate.
„Aparent fără un motiv, nici la acest moment mobilul faptei nu a fost stabilit cu certitudine. Inculpatul a dezlănțuit practic un atac asupra acesteia, înjunghiind-o de foarte multe ori, nemaifiind posibilă intervenția celor care se aflau în apropiere“, a declarat Valeriu Chihaia, prim-procuror parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
După atac, agresorul a fugit lăsându-și victima într-o baltă de sânge. Trecătorii au sunat la 112. Un echipaj de ambulanță a încercat să o resusciteze, dar în zadar. Fata era deja în șoc hemoragic și a decedat.