Într-un
comunicat al Ministerului Turismului se precizează că Elena Udrea va
prezenta public, marţi şi joi, toate documentele referitoare
la acţiunile de promovare a turismului desfăşurate pe durata mandatului
său, scopul ministrului fiind de a arăta că nu are nimic de ascuns
referitoa la aceste programe.
"Continuând seria acţiunilor dedicate transparenţei instituţionale,
Ministerul Turismului îşi deschide porţile pentru publicul larg,
jurnalişti, parlamentari, inclusiv pentru membrii "Comisiei
parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de
Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a
imaginii României". Totodată, prin această acţiune se arată că
acuzaţiile cu privire la aşa zisa lipsă de transparenţă a instituţiei
sunt nefondate", se arată în comunicatul ministerului, în care se mai
aminteşte că doar la Turism, dintre toate celelalte ministere, au mai
fost afişate contracte pe site-ul instituţiei.
"Ziua documentelor deschise" se va desfăşura, de fapt, în două zile.
Prima dată, Udrea va prezenta documentele marţi la sala
grupului deputaţilor PD-L din Palatul Parlamentului, sala 1M, începând
cu ora 17.00. Ministrul va relua demersul joi.