În plus, şi la Kiev, şi la Lvov circulă un zvon potrivit căruia pe
străzi au fost pulverizate substanţe toxice pentru a opri epidemia.
Vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Situaţii de
Urgenţă, Igor Krol, ceruse populaţiei într-un comunicat "să nu cedeze
provocărilor şi să creadă numai informaţiile oficiale ale Guvernului".
În mai multe oraşe din ţară locuitorii se plângeau că nu găsesc
medicamente împotriva gripei. "Am fost în mai multe farmacii, dar nu
pot găsi medicamente nicăieri", a declarat Elena Mihailova, o
pensionară din capitala Kiev. "Tot aşteptând, gripa progresează",
adaugă ea, acoperindu-şi faţa cu o batistă de hârtie.
Patru persoane au murit şi 13 cazuri de gripă H1N1 au fost confirmate
în Ucraina, a anunţat sâmbătă şeful serviciilor santiare din ţară,
Oleksandr Bilovol. El a mai spus că 36 de persoane au murit de
pneumonie în patru regiuni din vestul ţării, dar nu a fost posibil
deocamdată să se confirme dacă aceste decese au legătură cu virusul
noii gripe.
Preşedintele Viktor Iuşcenko a anunţat un bilanţ şi mai ridicat, dar
s-a referit la toate formele de gripă. Potrivit agenţiei Interfax, el a
declarat că 48 de persoane au decedat şi că peste 150.000 de persoane
sunt infectate.
Premierul Iulia Timoşenko a ordonat vineri închiderea tuturor
instituţiilor şcolare şi anularea reuniunilor publice pe durata de trei
săptămâni, în toată ţara, măsuri unice în Europa.
Medicul-şef al forţelor armate, Piotr Melnik, a anunţat sâmbătă că
serviciul militar va fi întrerupt timp de două sau trei săptămâni din
cauza gripei H1N1, potrivit agenţiei RIA Novosti.
La Lvov, în vestul Ucrainei, unele farmacii erau cu stocurile epuizate,
în timp ce şoferii de autobuze şi troleibuze şi numeroşi tineri purtau
măşti chirurgicale.
O altă pensionară, Maria Todorovici, spune că farmaciile profită de pe
urma panicii. "Uitaţi-vă la cozile astea, câte medicamente au vândut şi
cât au crescut preţurile! Oamenii cumpără tot ce pot", spune ea.
Andrei Kvas nu ia totuşi psihoza în serios, deşi poartă o mască pe
faţă. "Mi-am pus o mască pentru a râde. Toţi colegii mei din clasă o
fac, deci şi eu fac la fel", a explicat studentul în vârstă de 20 de
ani a cărui universitate şi-a întrerupt cursurile din cauza gripei.