La câteva zile după de a apărut pe prima pagină din Times şi la câteva săptămâni după ce Oprah Winfrey a recunoscut că îl foloseşte, iranienii care contestă rezultatele scrutinului prezidenţial de vineri au recurs la el pentru a chema la rezistenţă şi a difuza informaţii asupra ciocnirile de pe străzi.
Şi, dacă nu ar fi fost suficient, importanţa site-ului a fost subliniată la începutul săptămânii de Departamentul de Stat american. El a cerut amânarea unor operaţiuni de mentenanţă, care ar fi dus la o întrerupere a serviciilor, pentru a le permite opozanţilor iranieni să continue să îl folosească.
"Gândiţi-vă puţin ce se întâmpla acolo şi la posibilitatea de a putea vedea totul în timp real", a spus Jack Dorsey, unul dintre cei trei fondatori ai site-ului. "Este cu adevărat important şi este cea mai mare reuşită a Twitter", a adăugat el.
Twitter, care le permite utilizatorilor să trimiţi mesaje de 140 caractere sau mai puţin către toate persoanele abonate la flux, a făcut deja să se vorbească despre el, mai ales după atentatele din Bombay sau revoltele de la Chişinău din aprilie.
Creat de Jack Dorsey, Biz Stone şi Evan Williams, site-ul, care de ceva vreme câştigă milioane de utilizatori lunar, a primit 32,1 milioane de vizite în aprilie.
Numărul utilizatorilor actuali este totuşi dificil de stabilit, pentru că site-ul este accesibil de pe calculatoare personale, telefoane mobile, dar şi de pe zeci de aplicaţii, ca Tweetdeck.
Fred Wilson, a cărui societate Union Square Venturesc investeşte în Twitter, crede că site-ul are un viitor strălucit şi rentabil. "Dacă priviţi puterea de care dispune Google şi motivele care fac acum din Google regele internetului, este că Google atrage un trafic pe internet mai mare decât oricine altcineva", a explicat el.
Jeff Pulver, care a organizat conferinţa, a spus că este prea devreme pentru a spune exact spre ce se îndreaptă Twitter, dar, a adăugat el "asistăm la ceva mult mai important decât orice ne-am putea imagina".