Un Băsescu încărcat la maximum faţă de un Geoană împiedicat mereu în drumul lui spre inima publicului de contracandidatul său. Aşa sintetizează Robert Turcescu prestaţia celor doi candidaţi într-un interviu acordat pentru REALITATEA.NET.
A fost mai greu de moderat dezbaterea de joi seară decât cea de la turul I al alegerilor?
Tehnic vorbind, o dezbatere cu trei candidaţi cum a fost cea din primul tur e mai greu de gestionat decât o dezbatere cu doi candidaţi. Pe de altă parte, având în vedere tensiunea şi miza electorală care au crescut enorm faţă de prima dezbatere, recunosc că am avut mai mari emoţii decât atunci. Spre deosebire de data trecută când atmosfera dintre candidaţi era ceva mai destinsă (s-a şi glumit mai mult, chiar dacă s-au aruncat şi atunci şarje), acum era clar că oamenii din faţa mea au o miză teribilă şi sunt dispuşi să facă orice în respectivele momente pentru a câştiga puncte electorale, în special Traian Băsescu. Acesta a venit joi seară să joace o carte foarte importantă pentru ceea ce înseamnă scrutinul din 6 decembrie.
Ce alte diferenţe ai văzut între Traian Băsescu de acum şi cel din dezbaterea anterioară? Dar în cazul lui Mircea Geoană?
Traian Băsescu a fost categoric diferit de prima dezbatere. Atunci era obosit, şters, lipsit de dorinţa de a se întrebuinţa la maximum, cum zic antrenorii de fotbal. De data asta am văzut un Traian Băsescu încărcat la maximum şi adeseori mi-a adus aminte de acel Traian Băsescu din confruntările din perioada anilor 2000 - 2004. Faţă de confruntarea precedentă, lui Mircea Geoană i-a lipsit sprijinul lui Crin Antonescu. La dezbaterea anterioară, Mircea Geoană beneficia şi de alianţa neoficializată cu Crin Antonescu. Acum Geoană nu a avut parte de sclipirile lui Antonescu din prima dezbatere. A mizat mai mult pe ideea de a câştiga publicul de acasă, dar a neglijat faptul că înainte de a ajunge la inima şi la votul publicului trebuia să treacă de obstacolul Traian Băsescu. Acesta din urmă a procedat invers: a trecut spre public atacându-l pe Mircea Geoană.
Ce întrebări interesante venite din public nu ai apucat să adresezi candidaţilor?
Am vrut să-i întreb, dar n-am mai reuşit să o adresez: \"Cum v-a afectat personal criza economică?\" Mi-ar fi plăcut să-i aud pe amândoi răspunzând la asta. Mai erau unele legate de cum văd ei drepturile minorităţilor sexuale, legalizarea drogurilor şi a prostituţiei. Păcat că nu au ajuns să fie extrase din bolul cu întrebări.
Cui a aparţinut ideea cu juratul pe Biblie a celor doi candidaţi?
Mă enervează accentul laic pe care îl pun unii dintre comentatorii politici dezavuând momentul cu Biblia. La tribunal se jură pe Biblie, candidaţii investiţi în funcţia de preşedinte depun jurământul cu mâna pe Biblie. E o chestiune uzuală când vine vorba de România şi nu numai. Cum altfel am fi putut obţine la un moment dat un răspuns, nu spun sincer, dar un răspuns măcar la întrebările care au frământat campania electorală: dependenţa lui Geoană de clica de oameni de afaceri dubioşi şi episodul legat de palma lui Traian Băsescu? Episodul cu Biblia nu e original, dar îi aparţine tot lui Robert Turcescu. Am mai făcut apel la Biblie la un interviu cu Viorel Hrebenciuc acum câţiva ani. M-am plagiat pe mine.
Eşti mai obosit decât după confruntarea anterioară?
N-aş putea spune că e o epuizare fizică sau psihică. e o sfârşeală, aşa. La fel ca mulţi alţi români, îmi doresc să se termine odată capitolul ăsta. Motiv pentru care în după-amiaza asta mă urc în maşină şi fug în Deltă. La ştiucă, nu la Vântu. Vreau să uit până duminică după-amiaza, când mă duc să votez, că avem atâta tensiune electorală în jur.
Eşti mai sigur acum cui dai votul tău decât erai la turul I?
Da, luasem o decizie înainte de confruntarea de joi seară. Nu am nici cea mai mică umbră de îndoială. M-am străduit să nu influenţez însă statutul de moderator de. Dezbaterea de joi m-a ajutat să îmi cristalizez opţiunea.
Ai primit la finalul dezbaterii felicitări din partea celor doi candidaţi?
Am primit imediat după încheierea dezbaterii şi de la Mircea Geoană, şi de la Traian Băsescu, cât şi de la echipele lor de campanie. Asta cu toate că în pauză au existat comentarii din partea PSD că Traian Băsescu a vorbit mai mult decât Mircea Geoană. Nu am fost însă la farmacie, ci la o dezbatere.