Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Graţiela Iordache, a precizat că menţinerea accizării "ar încuraja procesul de evaziune fiscală".
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a precizat că, în unele ţări ale UE, fierberea ţuicii pentru consum propriu fără plata accizelor este permisă, ca de exemplu în Germania şi Austria.
"Cred că este o măsură contraproductivă din punct de vedere al evaziunii
fiscale. Cred că dăm un exemplu negativ în dialogul pe care-l avem
cu UE dacă palinca ungurească a reuşit să fie recunoscută în UE şi
ţăranul ungur din Ungaria poate să-şi ţină cantitatea pe care a
fiert-o, austriacul şi germanul la fel. De ce ţăranul din România nu
poate avea acelaşi tratament?", a argumentat Frunda.
La rândul său, senatorul PNL Varujan Vosganian a atras atenţia că, prin
măsura cerută de preşedinţie şi agreată de Guvern, vor fi scoşi de pe
piaţă producătorii de alcool din fructe.
Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului, în octombrie
2008, textul Legii de modificare a Codului Fiscal prin care s-a decis
exceptarea de la plata accizelor a producţiei de ţuică şi rachiuri de
fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în
limita a maximum 250 litri pe an.
Băsescu a considerat că Legea care modifică un articol al Codului
Fiscal, în sensul exceptării de la plata accizelor a producţiei de
ţuică şi rachiuri de fructe destinate consumului propriu al
gospodăriilor individuale, în limita a maximum 250 litri pe an pentru
fiecare gospodărie individuală, încalcă o directivă a Uniunii Europene.