Fred Durst, vocalul trupei, a declarat că la acest turneu va participa şi chitaristul Wes Borland, care a părăsit Limp Bizkit în 2001. Motivul reunirii trupei este situaţia actuală a muzicii, de care membrii trupei sunt "dezgustaţi şi plictisiţi". "Aceste sentimente depăşesc în intensitate starea de plictiseală din interiorul trupei.", a explicat Fred Durst.
"Există o energie puternică şi unică în acestă trupă, pe care nu am găsit-o nicăieri în altă parte. De-asta s-a întors Limp Bizkit", a completat vocalul trupei.
Turneu mondial va include concerte în Europa de Est, dar şi festivaluri de muzică Rock Am Ring şi Rock Im Park din Germania.
Albumul de debut a fost Three Dollar Bill Y’All. În 1998, Limp Bizkit ajunsese una dintre cele mai interesante trupe de rap-metal. Primul single apărut, Nookie, a fost promovat de posturile de radio şi, în scurt timp, a ajuns în Top 10. Trupa a urmat să exceleze cu încă trei single-uri: Break Stuff, Re-Arranged si N 2 Gether Now (featuring Method Man). Piesa Break Staff a avut un efect uluitor asupra publicului care s-a manifestat violent. În 1999, trupa a fost prezentă la festivalul Woodstock 99. Trupa s-a destrămat în 2004.