Franz Ferdinand, care va concerta pentru prima dată în România pe 3
iulie, s-a format în anul 2002, în Scoţia şi are, până în prezent, trei
materiale discografice, ultimul urmând să fie lansat chiar săptămâna aceasta.
Trupa a reuşit să înregistreze
un număr record de concerte sold out şi au fost aleasă de U2 pentru a
cânta în deschiderea concertelor din turneul Vertigo. Franz Ferdinand
este renumită pentru show-urile live extrem de antrenante, trupa
reuşind să-şi treacă până acum în CV numeroase apariţii la festivaluri
internaţionale precum Glastonbury, Roskilde, Exit, Sziget, Werchter,
Benicassim, PinkPop sau Coachella.
Festivalul va avea loc în intervalul 1-5 iulie, în incinta complexului
Romexpo, iar printre confirmări se mai numără The Killers, Manowar,
Motorhead şi Iggy Pop.
Biletele au fost puse în vânzare joi, pe www.myticket.ro, iar de săptămâna aceasta, pot fi cumpărate şi în reţeaua
magazinelor Diverta.
Preţul biletelor este între 110 şi 150 de lei pe
zi, în funcţie de data la care sunt cumpărate.