Daniel Costantin Gheorghe, 27 de ani, Vasile Ciprian Raducanu, 29 de ani şi Irinel Costantin Belciu, 31 de ani, însoţiţi de poloneza pe care o sechestraseră, s-au oprit pe marginea drumului să mănânce. O patrulă de poliţie care trecea prin zonă a observat că femeia încerca să le atragă atenţia, iar unul dintre bărbaţi o privea neliniştit.
Când poliţiştii s-au apropiat să-i legitimeze, femeia a fugit repede înspre ei, căutând protecţie. Poliţiştii şi-au dat seama că ceva nu este în ordine şi au încercat să-i reţină pe cei trei, dar aceştia au început să-i ameninţe cu sticle sparte. Abia după ce au venit întăriri, cei trei au fost arestaţi.
Femeia a spus că în urmă cu o lună şi-a pierdut slujba, iar românii s-au oferit să o găzduiască. După puţin timp însă a fost nevoită să doarmă pe jos şi nu a mai putut să iasă singură din casă.
Românii au fost arestaţi pentru răpire şi pentru că s-au opus arestării.