"La Aluniş, s-a constatat necesitatea continuării lucrărilor de
regularizare a cursului apei şi în consecinţă se va solicita la
Ministerul Mediului asigurarea finanţării pentru acest proiect", a
precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova, Mihai Condrescu.
El a
adăugat că, într-o altă localitate afectată de ploi, Bertea, s-a
intervenit rapid, prin convocarea Comitetului pentru Situaţii de
Urgenţă, care a demarat acţiunile necesare pentru
stabilizarea alunecărilor de teren ce ameninţau opt gospodării. De
asemenea, la Bertea, un drum judeţean s-a surpat.
La Ştefeşti, mai multe punţi au fost luate de viitură, iar câteva zeci de case au rămas fără electricitate. El a adăugat că, la Ştefeşti, albia râului Prahova trebuie regularizată deoarece la următoare viituri două case sunt în pericol de a fi luate de ape şi alte 60 pot să fie izolate de comună. "Pentru realizarea regularizării, va fi studiată posibilitatea aplicării pentru fonduri europene", a conchis purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova.