TRAIAN BĂSESCU. "În ultima zi, postul de televiziune Antena 3 a pornit o nouă campanie de manipulare și intoxicare la adresa președintelui României, domnul Traian Băsescu, încercând să inducă opiniei publice ideea că s-a folosit de demnitatea funcției pentru a obține relații contractuale între reprezentanții companiei Gazprom și fiica domniei sale, doamna Ioana Băsescu. Pentru a informa corect opinia publică, menționez că domnul președinte Traian Băsescu nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanți ai companiei Gazprom pe întreaga durată a mandatelor domniei sale de președinte al României. Mai mult decât atât, doamna Ioana Băsescu a devenit notar public în anul 2007, când tatăl domniei sale era deja președinte al României", precizează Oprea, într-o declarație transmisă AGERPRES.
Oprea: Băsescu nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanți Gazprom în mandatele sale de preşedinte
