Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei prezidenţiale remismiercuri NewsIn, preşedintele a trimis o scrisoare preşedinteluiSenatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, RobertaAlma Anastase.
"În temeiul art. 88 şi art. 65 alin.2, lit a) din Constituţia României,precum şi al art. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale CamereiDeputaţilor şi Senatului, vă aduc la cunoştinţă faptul că la data de 9martie 2009, în cursul după-amiezii, doresc să adresez Camerelorreunite ale Parlamentului României un mesaj pe probleme actuale depolitică internă", se arată în documentul transmis Parlamentului decătre şeful statului.
Traian Băsescu vrea să se adreseze Parlamentului pe data de 9 martie
