Traian Băsescu a vorbit despre fondurile priminte de ţara noastră în perioada de preaderare: "UE a finanţat procesul de pregătire a ţării pentru intrare în uniune. Aş aminti fondurile pentru IMM, mediu, educaţie, infrasturctură în mediu rural. Toate acestea au însemnat efort financiar al cetăţenilor uniunii pentru cetăţenii români astfel încât România să ajungă la stadiul de a putea deveni membru al UE. Am amintit toate acestea pentru a aminti că cetăţenii UE sunt solidari cu românii, o solidaritate care se materializează prin fonduri provenite din taxe aplicate cetăţenilor ţărilor din UE".
"Este clar că alegerile au loc după o campanie electorală care a fost destul de puţin convingătoare ceea ce a făcut ca în analizele sociologie să fie prognosticată o prezenţă slabă la votul din 7 iunie". Aceasta a fost aprecierea preşedintelui faţă de campania electorală pentru PE.
Traian Băsescu a oferit românilor mai multe argumente pentru a merge la vot duminică: "Aş vrea să le transmit românilor că prezenţa la vot nu este doar o măsură a simpatiei pentru anumite partide politice. Sunt de acord că poate o mare parte dintre români nu se simt reprezentaţi în partidele politice aflate astăzi în competiţie. Alegerile europarlamentare nu sunt doar un moment în care îşi exprimă ataşamentul faţă de un partid sau altul. Alegerile europaralmentare sunt şi un moment în care Europa măsoară maturitatea şi ataşamentul popoarelor ei pentru ideea de Uniune Europeană. O dată la cinci ani, responsabilitatea actului politic se mută de la partide către fiecare cetăţean european şi, implicit, către fiecare cetăţean al României".
"În funcţie de prezenţa la vot se măsoară nivelul de ataşament faţă de ideea Uniune Europeană. De aceea, dincolo de rezultatul alegerilor, mult mai important este procentul de participare la vot. Mesajul meu către românie este că ei sunt mai responsabili pentru modul cum va fi evaluată România din 7 iunie decât vor fi partidele. Fiecare dintre români este responsabil pentru modul cum vom fi etichetaţi, din punctul de vedere al ataşamentului faţă de uniune, în interiorul UE. Aş transmite mesajul că, de nivelul de participare la vot, depinde credibiltatea reprezentanţilor României în PE", a mai spus preşedintele care a făcut apel la români ca indiferent de simpatiile pe care le au, să participe la vot, indiferent unde s-ar afla.