La doar câteva ore după ce a fost validat preşedinte al României, Traian Băsescu a discutat cu partidele parlamentare pe tema rezolvării crizei politice şi a formării unei majorităţi guvernamentale. Singura condiţie pusă a fost ca fiecare delegaţie să nu depăşească 12 persoane.
Consultările au început la ora 14.00 la Palatul Cotroceni. Primii parlamentari veniţi la Cotroceni au fost reprezentanţii grupului minorităţilor. Varujan Pambuccian , liderul grupului minorităţii naţionale, a declarat că noua formulă guvernamentală se va coagula în jurul PD-L.
Au urmat independenţii, delegaţia UDMR şi delegaţia PNL, condusă de preşedintele Crin Antonescu, PSD şi de la ora 17.45 a venit şi delegaţia PD-L.