"Trebuie ştiut că actuala criză va acoperi şi anul 2010 prin efectele ei şi e important să avem această centură de siguranţă oferită de către FMI. Sper doar ca actualul guvern să negocieze un nivel al dobânzilor de maxim 3%, pentru că trebuie ştiut că în primii ani vom plăti doar dobânzile", a spus Băsescu.
Băsescu a explicat că, pe viitor se estimează o contracţie a exporturilor cu implicaţii pe piaţa muncii, "mai ales că nimeni nu vede ieşirea din criză la finalul lui 2009". "De aceea e important să purtăm centura de siguranţă cel puţin doi ani, pentru că nimeni nu ne obligă să cheltuim banii FMI, dar e mai sigur să păstrăm această centură de siguranţă. Îmi susţin în continuare ideea că nu putem avea un acord cu FMI dacă nu înţelegem să fim solidari", a continuat şeful statului cu privire la împrumutul de la FMI. Acesta a precizat că, după evaluare, România arată mai rău decât era estimat.
Traian Băsescu a spus că că economia ţării ar putea scădea mai mult de -1%
Preşedintele a spus că, în negocierea cu FMI, Guvernul trebuie să meargă pe un deficit mai mare de 2%, dar să nu se ajungă în cealaltă extremă, în care s-ar crea un deficit excesiv de peste 5%.
"Important este să ne reducem deficitul de anul trecut, de 5%, dar e şi mai important să nu se facă acest deficit în defavoarea salariaţilor de la stat. Mai exact, e mai important, chiar şi în contextul unei creşteri economice negative de -1%, să nu fie afectaţi pensionarii şi profesorii, chiar dacă sunt mulţi salariaţi şi bugetari incompetenţi. E important ca guvernul să nu stea nepăsător la risipa din sistemul bugetar", a spus Băsescu.
"Eu nu am nici un fel de aparat în privinţa evoluţiilor economice şi nu putem acuza nici Banca Naţională de lipsă de viziune. Şi să nu vorbim despre Servicii, pentru că Serviciile Secrete nu au habar de celebrul scandal Sterling", a mai spus preşedintele. Citeşte mai mult din declaraţia lui Traian Băsescu despre contractul Sterling
Împrumutul ar putea să se apropie de suma vehiculată de 20 miliarde euro
Întrebat despre cifra speculată de către presă, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să precizeze exact suma pe care România vrea să o împrumute, dar a lăsat să se înţeleagă că împrumutul se aproprie de suma de 20 de miliarde de euro.
"Nu am să vă confirm cifra împrumutului, chiar dacă ar fi adevărată, pentru că vorbim de lucruri mult mai complicate decât i se pare unui politician neinstruit, dar valoarea împrumutului s-ar putea apropia de 20 de miliarde de euro. Ţin doar să precizez că l-am prevenit încă de acum ceva timp pe preşedintele CE că România ar putea să apeleze la un împrumut. Pot să confirm că este vorba de un împrumut pe doi ani în rate trimestriale, dar acest împrumut este o centură de siguranţă pentru România, deoarece ţara nu are nevoie astăzi de bani", a declarat Traian Băsescu.
Băsescu: Întâlnirea PSD cu sindicatele, organizată în paralel cu întâlnirea cu şeful delegaţiei FMI, este "o coincidenţă"
Preşedintele Băsescu a declarat că marţi seara a fost prima dată când s-a întâlnit cu echipa FMI, de la începutul vizitei de evaluare pe care aceasta o efectuează în România, şi că această întâlnire fusese programată încă de săptămâna trecută.
Preşedintele Traian Băsescu a spus că întâlnirea PSD cu sindicatele, organizată în paralel cu întâlnirea sa cu şeful delegaţiei FMI, este o coincidenţă şi nu o intenţie de a crea o contrapondere şi a ţinut să precizeze că a citit transcripturile luărilor de cuvânt de la întâlnirea social-democraţilor.
Băsescu a lăudat discursurile miniştrilor social-democraţi Dan Nica şi Marian Sârbu. "Mi-au făcut o impresie foarte bună cei doi miniştri care au vorbit, au fost corecţi, nu s-au lansat în speculaţii, au avut comportament de oameni din Executiv care ştiu ce vorbesc", a spus Băsescu, arătând că aceasta este o probă că la niveul Executivului cele două partide ce compun coaliţia nu sunt scindate. CITEŞTE MAI MULT
Preşedintele
a dezminţit o eventuală implicare a sa în negocieri, arătând că
întâlnirea cu raportorul FMI este o cutumă. "Nu am cum să fiu
negociator, eu voi da mandatul de negociere. După ce îl aprobă Guvernul
trebuie să vină la preşedintele României, pentru că asta e legea, să
aprobe mandatul", a lămurit şeful statului.
În urma unui acord cu FMI, legile salarizării şi pensiilor vor fi "obligatorii" pentru Guvern
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara că poate anticipa câteva dintre măsurile pe care Guvernul urmează să le ia, obligat şi de un acord cu FMI, printre acestea fiind adoptarea Legii salarizării unice, a Legii pensiilor, monitorizarea regiilor statului şi "defrişarea" Codului fiscal.
"Guvernul nu va scăpa de finalizarea legii salarizării unice şi a pensiilor, pentru că e important să mergem în paralel cu aceste sisteme, dar să mergem cu ele într-o formă corectă", a spus Traian Băsescu.
Acesta a explicat că este important să se restabilească ordinea în cazul regiilor statului, "unde salariile şi pensiile sunt scăpate de sub controlul statului". De asemenea, preşedintele a afirmat că trebuie "defrişat" codul fiscal de taxe şi plăţi inutile, adăugând că ministrul de finanţe Gheorghe Pogea are în vedere astfel de măsuri.
În ceea ce priveşte legea pensiilor, preşedintele a declarat că, pe viitor, femeile ar putea fi pensionate la vârsta de 60 de ani, iar bărbaţii la 65 de ani.
"Ministerul Turismului nu are în subordine un serviciu de informaţii"
În ceea ce priveşte informaţiile apărute în presă, potrivit cărora Ministerul Turismului a primit o serie de atribuţii de prim rang, cum ar fi protecţia informaţiilor clasificate, preşedintele Băsescu a spus că nu este vorba de niciun serviciu de informaţii.
"Din ce am înţeles de la premier, nu este vorba de nici un serviciu de informaţii. Ştiu doar că în toate hotelurile din lume se notează la recepţie toate datele personale şi nu e vorba decât de o dezinformare. Recunosc că nu am citit hotărârea, dar ştiu că nu e vorba de niciun serviciu secret", a explicat preşedintele.
Ministerul Turismului a primit, prin hotărâre de guvern, o serie de atribuţii de prim rang, precum protecţia informaţiilor clasificate, pentru care s-a înfiinţat şi un serviciu special, subordonat direct Elenei Udrea. De asemenea, prevenirea şi combaterea terorismului prin activităţi specifice sunt două dintre atribuţiile principale ale ministrului Turismului.
Citeşte şi
Traian Băsescu: Sunt convins că fiica mea ştie ce are de făcut, pentru că am crescut-o eu
Băsescu spune că preşedintele Ungariei a încălcat, prin declaraţii, Constituţia României
Traian Băsescu: Susţin măsurile luate de către ministrul Dan Nica