Şeful statului a facut o baie de mulţime, s-a fotografiat cu oamenii
prezenţi la eveniment şi s-a plimbat printre mesele participanţilor la
festival. Echipele participante i-au fost prezentate de către primarul
şi organizatorul Festivalului, Daragus Attila.
Preşedintele a mai venit în Covasna în urmă cu o săptămână, când s-a
întâlnit cu autoritaţi locale din Covasna şi Harghita, iar acum a
revenit pentru un eveniment popular. La Pomana Porcului din acest an au
participat în jur de o mie de persoane.
17 echipe din ţară şi din străinătate s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, pe platoul din staţiunea covăsneană Balvanyos, unde îşi ascut cutiţele pentru a tăia şi transforma în cârnaţi, caltaboşi sau tobă grăsunii aflaţi în ţarc.
Pomana Porcului reface întreg obiceiul străvechi de tăiere a porcului, de la sacrificarea grăsunului, pârjolirea lui, tranşare, până la prepararea lui şi aranjarea meselor. Odată cu introducerea normelor europene, o parte dintre participanţi au adus cu ei şi asomatoare pe care le folosesc înainte de a apela la cuţit, pentru a cruţa astfel porcul de durere.
Pentru a da şi mai multă culoare evenimentului, participanţii au venit îmbrăcaţi şi cu costume naţionale din zona pe care o reprezintă şi vor bea şi servi ţuică în unghii de porc sterilizate, cel puţin unii dintre ei.