Dar localnicii se simt deja rău. Unii spun că este de la mirosul degajat de peştii intraţi în putrefacţie, alţii spun că numai imaginea cu bancurile plutind în derivă le provoacă greaţă. Cursurile mai multor instituţii de învăţământ au fost suspendate, iar elevii trimişi acasă până la rezolvarea problemei. Pescari şi voluntari lucrează pentru a îndepărta resturile din apă şi de pe plajă.
Serviciul Naţional de Pescuit din Chile afirmă că fluctuaţiile de temperatură din apele Pacificului sunt cauza acestui dezastru. Pescarii spun că peştii au pierdut simţul orientării şi au înotat spre mal. Autorităţile vor efectua o serie de cercetări prin intermediul sateliţilor pentru a investiga zona.